Adriana Romina

The Naming of Cats

2010-06-18T03:19:00.000-07:00

The Naming of Cats is a difficult matter,
It isn't just one of your holiday games;
You may think at first I'm as mad as a hatter
When I tell you, a cat must have THREE DIFFERENT NAMES.
First of all, there's the name that the family use daily,
Such as Peter, Augustus, Alonzo or James,
Such as Victor or Jonathan, George or Bill Bailey--
All of them sensible everyday names.
There are fancier names if you think they sound sweeter,
Some for the gentlemen, some for the dames:
Such as Plato, Admetus, Electra, Demeter--
But all of them sensible everyday names.
But I tell you, a cat needs a name that's particular,
A name that's peculiar, and more dignified,
Else how can he keep up his tail perpendicular,
Or spread out his whiskers, or cherish his pride?
Of names of this kind, I can give you a quorum,
Such as Munkustrap, Quaxo, or Coricopat,
Such as Bombalurina, or else Jellylorum-
Names that never belong to more than one cat.
But above and beyond there's still one name left over,
And that is the name that you never will guess;
The name that no human research can discover--
But THE CAT HIMSELF KNOWS, and will never confess.
When you notice a cat in profound meditation,
The reason, I tell you, is always the same:
His mind is engaged in a rapt contemplation
Of the thought, of the thought, of the thought of his name:
His ineffable effable
Effanineffable
Deep and inscrutable singular Name.

T.S. Elliot

Fireflies Make Us Sick

2010-04-09T08:02:00.000-07:00

Le vent şi somnul

2010-02-10T10:31:00.000-08:00

Seara trecută nu adormeam nicicum. Am numărat, mi-am spus poveşti, am băut lapte cald, dar nicio reuşită. Am deschis fereastra. Frig, zăpadă şi-o lumină zgribulită ieşea din felinarul tâmp de la colţul străzii. Dar vântul, dar vântul... Oh, era atât de îmbietor! O secundă i-am privit chipul, apoi nici măcar n-a mai adiat.
Adormind cântam...
...

"Si, par hasard
Sur l'Pont des Arts
Tu croises Le Vent, Le Vent maraud
Prudence, prends garde à ton chapeau."

Nud- Umbre, detalii şi Femeia

2010-01-24T04:41:00.000-08:00

Vineri seara a avut loc deschiderea primei expoziţii semnată Cristian Boldişteanu la care am avut placerea să fiu prezentă şi spre ruşinea mea am întârziat câteva momente, ratând speech-ul artistului şi introducerea în tainele evenimentului. Scuza e o întâmplare hazlie cu un taximetrist care a avut “norocul” să mă transporte la faţa locului.

Toată treaba s-a desfăşurat pe spaţiul librăriei Cartea de Nisip într-o atmosferă placută, liniştită, întreruptă de părerile cu preponderenţă pro ale persoanelor prezente, nu puţine la numar (mi s-a suflat că în jur de 150).

Fotografiile expuse au desenat, au mâzgălit discret, minuţios, senzual, profund şi tăcut caracteristica cea mai frumoasă a unei femei, respectiv feminitatea. Am văzut umbre, culori şi nonculori care conturau jucându-se, pot spune de-a v-aţi ascunselea în jurul Femeii, definiţia simplă a acestei trăsături. Modul de abordare s-a dovedit a fi unul cu accente realiste, i s-a dat o importanţă semnificativă tehnicii, lucrările fiind analizate din acest punct de vedere destul de conştiincios. Alt amănunt simţit şi vizualizat a fost sinceritatea emanată, calea prin care parţi ale corpului vorbeau despre stări ale spiritului, ca şi cum exteriorul ar fi ascultat şoaptele discrete ale interiorului. Fără alte descrieri, mi-a plăcut!Simplu, dar cuprinzător.

Felicitări, Cristian şi la mai mare!

Click pentru panorame expoziţie!

NUD - expozitie de fotografie~ Cristian Boldişteanu

2010-01-18T05:20:00.000-08:00

Fotograful timişorean Cristian Boldişteanu vă invită la vernisajul primei sale expoziţii personale intitulate NUD.

Gazda expoziţiei este libraria Cartea de Nisip, str. 9 mai, nr. 3 (piaţa Libertaţii), Timişoara. Vernisajul va avea loc în data de 22 ianuarie 2010, ora 18:00.

Expoziţia este organizată de studenţii masterului de Mass Media şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Va mulţumim pentru atenţia acordată şi vă aşteptăm cu drag la acest eveniment.

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ pentru VIAŢA FĂRĂ URMĂRI

2010-01-03T04:05:00.000-08:00

Aruncă o privire:
Adrian Suciu

Secret Gardens

2009-12-20T14:51:00.000-08:00

Calverley

Secret Garden

Loreena McKennitt

2009-11-29T05:04:00.000-08:00

Alb prin cuvinte

2009-11-29T04:22:00.000-08:00

Momentul 1/2

2009-11-23T15:03:00.001-08:00

Nopţi de poezie- Charles Baudelaire

2009-11-10T15:11:00.000-08:00

La muse malade

Ma pauvre muse, hélas! qu'as-tu donc ce matin ?
Tes yeux creux sont peuplés de visions nocturnes,
Et je vois tour à tour réfléchis sur ton teint
La folie et l'horreur, froides et taciturnes.

Le succube verdâtre et le rose lutin
T'ont-ils versé la peur et l'amour de leurs urnes ?
Le cauchemar, d'un poing despotique et mutin,
T'a-t-il noyée au fond d'un fabuleux Minturnes ?

Je voudrais qu'exhalant l'odeur de la santé
Ton sein de pensers forts fût toujours fréquenté,
Et que ton sang chrétien coulât à flots rythmiques

Comme les sons nombreux des syllabes antiques,
Où règnent tour à tour le père des chansons,
Phoebus, et le grand Pan, le seigneur des moissons.

Muza bolnava

O, muza mea, ce-ţi este? În ochiul tău cernit,
Vedeniile tale mai stăruie nocturne;
Întipărite parcă pe chipul veştejit,
Văd recea nebunie şi groaza, taciturne.

Vreo zână jucăuşă, vreo iasmă, s-au unit
Ca dragostea şi teama să-ţi scuture din urne?
Sau un coşmar despotic, cu pumnul ghintuit,
Mi te-a zvârlit într-una din bălţile minturne?

Aş vrea să-ţi fie sânul un limpede izvor,
Ce dăruie putere şi gând întăritor;
Iar sângele să-ţi curgă în ritmice cuvinte,

Cu sunete bogate, ca-n versul vechi, fierbinte,
Slăvind pe Phoebus, tatăl cântarii, şi-alteori
Pe Pan, stăpân cu naiul în crâng, peste păstori.

Volumul "Les fleurs du mal", traducere de Lazăr Iliescu

Silence

2009-11-09T14:34:00.000-08:00

Forgotten Light

2009-11-09T13:46:00.000-08:00

Trei raze se îmbăiau printre nori şi vise.

Sub cer,o frunză atingea îndepărtări neatinse.

Nopatea-şi croia haină din plete. Vise visa şi dormea în ghete.

Incolor

2009-11-07T07:31:00.000-08:00

Zile de toamnă împrăştie valuri de frunze pierdute în poveşti rostite de şoapta vântului. În fiecare an mă îngrop în tristeţe odată cu toamna... E ceva în aer care rupe vraja vieţii şi înteţeşte chemarea sufletelor pustii din cimitirul de la marginea oraşului. Miroase a cadavre şi la colţul strazii Codrina încă mai vinde flori din grădina ei, iar un cerşetor demn de ţinuta lui vorbeşte despre speranţă şi izbăvire.

Anotimpul are ceva în vene, care face pomii să se-nchine şi oamenii să zâmbească fals şi melancolic sau să nu zâmbească deloc. Degeaba încerc să-mi ascund privirea şi să sfidez forţele naturii, fiindcă nu reuşesc decât să-mi îngheţ un centimetru de pată de optimism lăsată de ultima rază mincinoasă a unui Soare demult plecat prin cântecul întunericului. Viaţa îşi pierde pulsul şi văd oameni alergând pe strazi la fel de goale ca simţămintele lor. Mă întreb încotro se îndreaptă şi realizez că e în zadar să ştiu. Oamenii... sunt atât de mulţi şi de singuri, de naivi şi veştejiţi. Atât de morţi, ca atunci când crezi că zbori şi te trezeşti într-un pat alb, rece şi un fir de lumină stinsă pătrunde printre miile de raze despre care se spune că zac în noaptea fiecariua.

Vârtejul te agaţă în cercul lui şi priveşti prin amintiri ochii unui mort. Îl invidiezi pentru liniştea presărată în jurul lui, pe gene, în el. Îl vezi transparent şi totuşi, nu vezi nimic. Doamne, câtă tristeţe! Ieşi din tine pentru câteva secunde şi te priveşti în oglindă ca şi cum ai fi altcineva, dar nu te recunoşti. Încerci să rosteşti o frază banală, iar buzele tale fac mişcări ciudate. Vrei să taci, vrei să asculţi, vrei să uiţi, vrei să crezi că n-ai fost şi să reuşeşti să nu mai fi. Vrei să te îngropi cu tine. Te aşezi şi priveşti cafeaua împrăştiată pe nişte hârtii mâzgălite şi te întrebi dacă ai băut vreodată din lichidul acela maroniu. Îţi aminteşti de miile de persoane care îl înghit şi ţi se face sila. Înghiţi în sec şi te dor tâmplele. Îti uiţi viaţa şi totuşi, încă ştii cine ai fost. Îti trece prin minte că oamenii sunt răi şi tu eşti diabolic. Suferi pentru că suferi şi nu ştii de ce. Te pierzi în detalii: o carte, o mie de cărţi, toate cărţile din lume şi un stilou negru. Unde ai lăsat stiloul negru? Îl vezi cu ochii inimii şi îţi spui că e singurul obiect care ar putea să ucidă gândurile. Doamne, câte gânduri!

Momentele acelea când paşii tăi călcau pietrele din parcul vostru şi zâmbeai tâmp de câte-o floare strivită între picior şi piatră. Îţi dădea putere să ucizi şi să crezi că nu poţi fi ucis. Atunci rupeai frunze din pomi şi le măruţeai, aruncându-le spre cer încântat de fragilitatea lor. Azi, uite cum te pierzi în locuri de atunci şi îţi imaginezi că ai crescut. Trandafirul roşu din obraji te contrazice şi, din nou în sufletul tău se trage cortina.

O ultimă frunză îşi aşterne mirosul pe pardoseala pământului. Doamne, câte frunze! Încotro?

Ilustraţii: Nicoletta Ceccoli

9

2009-10-25T04:46:00.000-07:00

Lăbuţă

2009-10-16T08:00:00.000-07:00

Şi

2009-10-11T03:28:00.000-07:00

... ce scrii când scrii o scriere răvăşită, scrisă din litere trezite din scris?
O FOTOGRAFIE.

Voi trei

2009-10-10T15:56:00.000-07:00

...don't play that part

2009-10-10T05:27:00.000-07:00

Mâţa

2009-09-19T02:59:00.000-07:00

Vreau

2009-09-13T06:17:00.001-07:00

Vreau să mă cunosc pe mine şi mine să-l cunoască pe eu, vreau să scot sufletul acela care zace în cochilie speriat ca un melc căruia îi atingi coarnele. Vreau să împart cu lumea lucrul care nu ştie şi se teme să se nască.
Vreau să creez, să mă eliberez, să cotrobăiesc prin fiecare colţişor al inimii mele şi când am exploatat tot ce se putea exploata, să devorez rămăşiţele, să le arunc peste tot şi în tot, să fac din gândurile mele un muzeu al sufletului cu intrare liberă.
Vreau să împraştii binele în lume, să-i învăţ pe neştiutori şi atotştiutori de prima adiere din fiecare primă zi. Vreau să conversez cu stelele, să mă asculte şi să le ascult. Să-i pun cerului întrebari şi să-mi răspundă, să stau la sfat cu Universul şi să-i spun povestea mea.
Vreau să am o poveste, să mi-o pictez, să o creez, să-i fotografiez fiecare minut de viaţă, să-i numar fiecare lacrimă, să aplaud fiecare zâmbet, să simt mirosul fiecarei pagini.Vreau să scriu o poveste despre şi cu zâne, Peter Pani, Harap-Albi, vrăjitoare şi zmei.
Vreau să călătoresc prin viaţă, nu să zbor.
Vreau să descopăr în adâncul meu sufletele tuturor oamenilor, bătaia fiecărei inimi, suflul fiecărei respiraţii, să mă văd în fiecare cerşetor şi fiecare cerşetor să se vadă în mine, pentru că asta sunt. Cerşesc de la viaţă, implor să mă inveţe să ştiu, să mă înveţe să învăţ, să lupt, să am.
Vreau să ma bucur de fiecare dată când aud râsete de copii prin parc, să fiu melancolică de fiecare dată când simt miros de toamnă, când iarna vâjâie farmec în fiecare fulg de nea, când primăvara naşte şi renaşte, când vara lasă orice gust posibil şi imposibil, când Soarele se ridică deasupra noastră şi Luna îi ia locul.
Vreau să mă strâmb în oglindă în fiecare dimineaţă şi să spun că oamenii sunt frumoşi. Vreau să citesc toate suflările şi răsuflările scrise sau nescrise de suflete care la rândul lor au vrut.
Vreau să îmi regăsesc acele cuvinte pierdute şi să-mi întorc faţa către cele cărora le-am întors spatele, pentru că totul e atât de sărac şi atât de bogat încât ele nu au experienţa necesară impunerii, regăsirii şi găsirii.
Vreau să mâzgălesc mai mult decât nişte vorbe. Vreau să arunc în voi cu pietrele grele ale sufletului şi să vă mânjesc de însemnătatea cuvântului.
Vreau să mă înţeleg şi să mă înţelegeţi, să mă descopăr şi să mă descoperiţi, să visez şi să visaţi, să fiu om şi să fiţi oameni.

Nota: Poate că-s doar visuri tinere scrise într-un parc, într-o dimineaţă, într-o noapte, la un apus... Poate că-s doar dorinţe pictate într-o privire, gânduri distrate care nu ştiu decât că vor. Cât or putea?

De ce?

2009-09-11T05:48:00.001-07:00

D-ale florilor

2009-09-11T04:34:00.000-07:00

Părţi

2009-09-10T10:54:00.000-07:00

Mâţă-n trei picioare

2009-09-10T10:31:00.001-07:00

Momentul Zâmbet

2009-08-31T04:05:00.001-07:00

" Un moment cu tine zideşte o viaţă de amintiri..."
... câte lacrimi are un om?

A Crazed Girl

2009-08-30T11:46:00.001-07:00

That crazed girl improvising her music.
Her poetry, dancing upon the shore,

Her soul in division from itself
Climbing, falling She knew not where,
Hiding amid the cargo of a steamship,
Her knee-cap broken, that girl I declare
A beautiful lofty thing, or a thing
Heroically lost, heroically found.

No matter what disaster occurred
She stood in desperate music wound,
Wound, wound, and she made in her triumph
Where the bales and the baskets lay
No common intelligible sound
But sang, "O sea-starved, hungry sea!"

by William Butler Yeats

*în privinţa imaginii, autorul mi-e necunoscut
**nu am găsit traducerea poeziei şi oricum, sună mai bine în limba în care a fost creată

De văzut:

2009-08-30T11:35:00.000-07:00

Orşova

2009-08-27T05:12:00.000-07:00

Căi

2009-08-24T06:51:00.000-07:00

Puncte

2009-08-24T06:30:00.000-07:00

Aţă

2009-08-24T06:25:00.003-07:00

...de jos- Fire de iarbă

2009-08-12T07:38:00.000-07:00

Strop de Rai

2009-08-07T05:00:00.000-07:00

Maro deschis

2009-08-06T04:56:00.000-07:00

Lipsă de condei

Uite, se topeşte lumânarea şi mâna mea încă nu se mişcă. Casa asta vorbeşte întruna, îmi fură cuvintele. Le găsesc triste sau speriate prin sertare ori în ghiveciul cu flori maro.
Gata, mă ridic de la o masă ridicolă! M-am săturat să îmi zâmbească nebuneşte pentru că n-am cuvinte. Ştiu, ar trebui să fiu atentă, să am grijă de ele, doar că uneori mă pierd şi eu. Ieri m-am găsit pe vârful unui copac maro. M-am privit cu o isterie amuzantă şi inocentă, plângând în râs de pozna mea. Şi-atunci am pierdut ultimul afurisit de cuvânt ( oricum, era beat ).
Acum arunc priviri de două zile depărtare şi strig, şi strig sau urlu, urlu... De ce e în zadar? Fir-ar!
Fereastra asta e cam bătrână, se vaită mereu de ceva. Simt că ar trebui să-i las răgaz să vadă din nou şi plec la două zile depărtare din casă. Pe timp, încep să mă gândesc că totuşi, am o casă destul de sociabilă, chiar hoaţă de sociabilă; şi râd. În ultimul spaţiu, râd prea mult... Asta îmi aduce aminte de albastrul de-atunci. Era atât de vulgar, încât râdea mereu ( de mine ). Oare am devenit albastră ( sau vulgară )? Eh, măcar să-mi găsesc vorba... Pardon, e cuvânt.
De-a lungul timpului zăresc multe găini. Găini maro. Şi timpul e maro. Sunt isteţe, se camufleaza în el. Oh, Timpule, dar găinile vorbesc tare ( ori ) mult! Mă întreb de unde au atâtea cuvinte... Poate le-au furat de la mine?! Nu, doar casa fură întotdeauna. Şi florile sunt vesele prin culoarea asta.
Pasărea Soarelui spuse că m-am plimbat pe două zile şi patruzeci de secunde.
- Dar ore?
- Care ore?
- Acelea spaţioase, maro...
- N-avem.
- Şi orele din cuvinte?
- Le-ai pierdut.
Aşa am aflat că în tot spaţiul de timp nu există ore. Sau Ei nu au. Cine? Întrebările vin când n-ai cuvinte. Poate că totuşi, îmi găsesc ultimul cuvânt...
...când eu pierdusem ultimul condei.

...noi avem grijă...

2009-08-05T02:50:00.000-07:00

...de sus

2009-08-04T09:41:00.001-07:00

Alexandru Macedonski

2009-07-12T12:54:00.000-07:00

Dormi dulce

Tu care dormi eşti fericit...
Uitând întreaga ta fiinţă
Te-ai izolat de suferinţă...
În mut repaos adâncit
C-ai fost şi eşti n-ai conştiinţă...
Tu care dormi, eşti fericit .

Dormi dulce – nu te deştepta:
Realitatea, chiar frumoasă,
Pe lânga vis e urâcioasă...
La bine nu te aştepta,
Căci viaţa este nemiloasă...
Dormi dulce – nu te deştepta.

(Literatorul, 15 aprilie 1893)

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine -
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor... -
E vremea rozelor ce mor.

(Universul literar, 12 iunie 1916, din volumul “Excelsior”, 1895)

2009-07-09T09:26:00.000-07:00

2009-07-08T09:48:00.000-07:00

2009-07-04T05:47:00.000-07:00

O vară de păpădie

Închizi ochii şi respiri parfumul care odinioară îţi mângâia micul dejun în adierea lui suavă, plină de amintiri şi regrete fericite. Atunci când bunica îţi strângea drăgăstos obrăjorul între degetele ei moi şi te privea în ochi cu subînteles ( aveai voie să mănânci dulceaţa fără pâine ). Te plimbai pe poteca de lângă pădurea fermecată, unde brazii şopteau poveşti neauzite, nemuritoare şi neînţelese pe care le păstra doar pentru tine, pentru paşii tăi care îndrăzneau să le trezească puterea vieţii ascunsă în culoarea lor vie pentru o eternitate. Vântul purta şoapta mai departe, învăluind toate pădurile, vorbind cu fiecare copac, jucându-se cu palma unor raze timide, amăgind un trecător care a uitat şirul poveştilor nemărginite de foşnetul atât de adânc, atunci când fruntea nu era încreţită. Vântul se întorcea mereu trist. Îi priveam aerul şi îmi spunea că oamenii nu pricep să îl vadă. Pleca, dar se întorcea mereu când pipăiam bătăile inimii. Intram în casă îngândurată, dar farmecele bunicii ştergeau o clipă eternă din verdeaţa parfumată a potecii mele. Bunicul mă învăţa taina culesului de afine şi mure, de la care îmi ceream iertare pe ascuns, plângând, pentru că le mestecam fragilitatea, înghiţind în lacrimi. Bunicul mă învaţa că viaţa stă în gustul satului, că vara stă în gustul firului de iarbă copt de bucuria Soarelui şi cules de mâna bunicii sprintene. O priveam când ochii ei se luminau în faţa unui parfum cu şopot efemer din veşnicia trecută. Tremura uşor şi viaţa acelui vis de-o clipa se împraştia în gânduri. Atunci, la ţară, suflam în păpădie, îmi puneam dorinţe, atingeam lumi, mă plimbam pe poteci de inimi, cântam suflete şi îl vedeam pe bunicul blând, ca un bunic din poveste. Când mă întorceam de lângă lacul plin de soare şi de lună, iar când aruncam pietricele sau puf de iarbă, se încalzea presărat cu stele, caţelul mă mustra din priviri şi mormăia deranjat de scârţâitul porţii mereu vesele. Cum prindeam eu licurici timizi sau nervoşi, rupându-le lumina, pentru ca în gândul următor să vreau să le-o aprind din nou. Seara mă furişam afară imediat ce casa adormea, pitindu-mă încalzită de fânul bălai cules de mâini moi. Vorbeam cu cerul, poruncindu-i naiv să coboare la mine, să-i ascult secretele şi să-i ating obrajii atât de reci. Mă privea zâmbind copilareşte în oglinda mea de copil. Îl întrebam de ce se întristează vântul şi se întuneca, întorcându-mi norii. Atunci adormeam în patul meu, iar dimineaţa roua îmi uita furia cerului. Când zburam fară pantofi şi nu ştiam că nu pot zbura, când visam în spice de grâu şi nu mă supăra că nu ştiu a visa, când alergam potecile, număram în nemărginiri de cântec şi nu învătasem a numara. Atunci ştiu că eram eu, o vară de păpădie.

Nox Arcana- Necronomicon

2009-06-30T12:47:00.001-07:00

Necronomicon mythos by Joseph Vargo

2009-06-30T12:07:00.000-07:00

/>

Long before mankind existed, the Old Ones trod upon the Earth. They worshiped the Elder Gods and served them as slaves, but in time, the Old Ones gained the knowledge of dark magic and dared to use their sinister powers against their masters. The wrath of the Elder Gods was merciless and terrible, and those who rebelled against them were banished to distant dimensions and imprisoned deep within the darkest recesses of the Earth. In deathless sleep, the Old Ones dream and lie in wait for the time when they shall rise again, for when the stars come right, they shall awaken from their aeon-old slumber. Then shall they return to hold dominion over our world once more, bringing woe and destruction into mankind.

From his Black Throne at the center of ultimate chaos, Azathoth, the lord of madness and the abyss, reigns supreme over all time and space. For he is the master of all that dwells in the darkness.

To Nyarlathotep must all things be told. For he is the messenger between the spheres, and the traveller between the realms of the living and the dead. He shall summon forth the Ancient Ones and wake them from their deathless slumber. Then shall the elder signs be shattered and the Lords of Darkness be released.

From across the black seas of infinity and beyond the mists of time, Yog-Sothoth watches and waits. For he is the guardian of the gateway between worlds, and he alone holds the key to unlock the gate. For when the ancient rites have been spoken, and the Lords of Darkness have been awakened and summoned forth, then shall the gateway between the stars open once more. Past, present, future, all are one in Yog-Sothoth.
Behold mighty Dagon, the great leviathan, risen from the black depths of the eternal sea. For he is the avatar of Cthulhu, who lies dreaming in deathless slumber in his ancient temple in R'lyeh.

Hail mighty Cthulhu, high priest of the Great Old Ones. For when the stars come right, he shall rise from his ancient tomb to signal their return. Then shall the Ancient Ones, long ago banished to the outer spheres, break free from their prisons and plunge from the stars to claim the Earth once more. For those who lurk at the threshold of our world are ever vigilant for the time of their return.

From the wells of night to the gulfs of space, let it be known, The Old Ones were, the Old Ones are and the Old Ones shall be. Azathoth, Shub-Niggurath, Tsa Thoggua, Nyarlathotep, Yog-Sothoth, Dagon, Cthulhu. Man rules now where They ruled once; They wait patient and potent, for here shall They reign again.

Puf

2009-06-30T08:59:00.000-07:00

Colţ

2009-06-30T08:53:00.000-07:00

Are you there?

2009-06-29T07:21:00.001-07:00

Nemărginiri învătate

2009-06-29T04:26:00.001-07:00

Cânta cerul în nuanţe pe care le credeai pierdute în sfera eterului sideral, prea colorat pentru a fi observat.

O pasăre târzie te-a privit şi ţi-a reproşat plecarea.

Credeai că poţi să ascunzi în adâncimea ochiilor viaţa...

Era prea multa lumină pentru ca ochii tăi să o poată simţi.

Era prea mult întuneric pentru ca sufletul tău să îl poată vedea.

În oglinda ta, lumina şi întunericul dansau, lăsând urme care vor fi şterse vreodată?

Pe banca nemarginirii fără viaţă ai învăţat că zeul tău eşti tu, când toţi credeau în alţii, uitându-şi răsuflarea.

În chipul tău ai citit fiecare carte, ai atins fiecare privire, ai privit fiecare gust, ai auzit fiecare atingere şi ai mişcat fiecare auz.

Păstrai sclipirea florii ce după un minut murea.

Zburai când paşii tăi nu te purtau mai departe de fereastră.

Iubeai o lume şi cereai un univers.

Părul colora visul din spatele tău, iar ochii îl vedeau incolor.

De câte ori gustai trădarea şi trădai fără a gusta?

De câte ori visai uitarea şi uitai fără a visa?

De câte ori sângerai fără să te doară şi te durea fără să sângerezi?

De câte ori zburai cu tine şi erai tu fără să zbori?

De câte ori zâmbeai fără să te bucuri şi te bucurai fără să zâmbeşti?

De câte ori traiai mort şi mureai trăind?

Între două lumi, sufletul gol se scufundă în nesfârşitul singurătăţii...

Cerul conştiinţei se învarte în golul nemărginirii, îndurerând singurătatea.

De câte ori ai rămas singur în sufletul tău, însufleţind moartea?

Titlu alb

2009-06-29T04:22:00.000-07:00

Riga Pepin, in zbor prea lin, se duce,
De maneci dogii n-au sa-l mai apuce
Si va pluti peste livezi departe
Si va pieri intre livezi si moarte
Tot mai oval in vale, mai prelung,
Cand ancefal, cand pasare, cand ciung.
Iar noi, intr-o boccea,
In asfaltul strazilor strapunse
De arsita, luceau tramvaiele ca unse
Inaintand intr-un leganat siret,
Galbene, cu braul lor violet.
Atunci m-am vazut si pe mine intr-un tramvai
Complet gol, citind "Doamna Dalloway",
Cu totul absenta
La cele ce se intamplau pe continent,
Pe ocean, pe insule, in atmosfera,
Cu, pe umarul stang, un cadavru de efemera,
Stiti,insecta aceea de noapte...
S-a urcat la o statie facultativa
(Credeti-ma, nu-i nicio scornire maladiva),
Purtand un recipient enorm plin de bautura sangerie,
Dupa ce tocmai iesise de la tutungerie
Un monstru calm, de sex femel,
Cu pandantiv, cu bratara, cu inel,
In picioarele goale
(Niste picioare prelungi, imperiale)
Purtand un cap negru ca un fund de ceaun,
Mai lat in sus, de forma unui scut de hun.
Furata de cuvinte, nu v-am spus
De ce spaima mea suia tot mai sus:
In realitate,
Usa tramvaiului, usa din spate,
Usa coscovita si uniforma
Care desparte vagonul de platforma,
Era prevazuta cu o oglinda cat ea de mare
In care ma oglindeam din cap pana-n picioare!
Am ridicat mana stanga:
Monstrul incepu sa planga,
Dar cu lacrimile mele, dintr-o data,
Cu stanga-i, la fel, ridicata,
Am dat din excrescente.La fel
Monstrul dadu din ele si el!
Pana la urma n-am mai stiut bine
Daca eu ma oglindeam in el sau el in mine...

Balaurul ucis de-atatea ori
De bunii duci ai lumilor aceste
Purta in iris lire de culori
Si-n fiecare solz cate-o poveste.

L-am intrebat, felia de coral
Din ochiul lui, ce vraja noua tese?
Desi stiam: un sipot sideral
In solnite pustii prin dupa-mese.

Leonid Dimov

Te vezi în cuvinte sau cuvintele în tine?

2009-06-29T04:18:00.000-07:00

Castelul din Carpaţi

2009-06-29T04:12:00.000-07:00

Behind

2009-06-29T04:07:00.001-07:00

Ferestre

2009-06-29T03:52:00.000-07:00

Jump green

2009-06-29T03:50:00.000-07:00

Lumină simplă

2009-06-29T03:45:00.001-07:00

;

Înălţimi

2009-06-26T08:34:00.001-07:00

...o fărâmă de Ceva

2009-06-19T09:02:00.000-07:00

Mă gândeam zilele astea, cu motanul fratelui întins pe picioare, la o discuţie sau poate la un pasaj,o idee...oricum, ceva care mă rodea de mult timp şi nu ştiam cum să îl scot la suprafaţă şi nici măcar unde să-l găsesc, dar a aparut singur. "Dinainte de potop, adică la faimosul big-bang de la care ni se trag toate: şi bune, şi rele. Nucleul acela de o densitate absolută, punctul acela minuscul în care se concentra Totul, căci în rest,adică în jur, nu exista nimic.Ei bine, gămălia aceea pe care, dacă vrem, o putem numi Dumnezeu, a explodat şi astfel a început... creaţia.
După aceste câteva imagini biblice exprimate în termeni de almanah ştiinţific, justific afirmând că, în definitiv, încă n-am ieşit din faza transformarii mythosului în logos. Gândim în jurul marilor mituri pe care încercăm să le curăţăm de imagini reziduale, de scoriile iraţionalului. Mai avea dreptate şi Nietzsche: nu suntem nici în car, nici în căruţă. Cu alte cuvinte, continuăm să-i căutăm procesului de proiectare , firesc şi inerent speciei noastre, argumente raţionale.
În măsura în care câmpul virtualităţilor speciei umane se vădeşte la infinit, ideea de Dumnezeu poate fi privită ca o proiecţie a acesteia. Şi totuşi nu e vorba de o simpla fantasmă. Gândirea gândind despre sine e resimţită firesc ca un atribut al divinităţii şi deci, o dovadă a dumnezeirii din noi. Deşi nu e deloc sigur că Dumnezeu are el însuşi conştiinţă de sine, fără să recurgă la intermediar, la specia umană care e un fel de creier al său. Dar e oare vorba numai despre asta? De ce considerăm că virtualităţile speciei sunt infinite? Şi de unde gândul că dacă individul poate concepe ideea de Dumnezeu înseamnă că însăşi specia umană tinde către îndumnezeire? Cu alte cuvinte, ne întrebăm de ce nu putem rămane într-o concepţie pur panteistă...
După explozie, după dispersie urmează reconstituirea, concentrarea... E un drum lung: Dumnezeu a explodat şi-apoi trebuie să se reconstituie. Spiritul divin se reîntregeşte graţie spiritului uman, trecând prin toate fazele prin care a trecut acesta. A tinde spre îndumnezeire înseamna a evolua spre omniscienţa şi atotputernicie, nu spre înţelepciune. Dumnezeu e atotputernic, dar nu e înţelept. Nu e nici măcar filosof. Dovadă că a explodat şi a creat lumea, precum şi această prelungire suspectă, acest apendice apocaliptic care e omenirea.
Pe de altă parte, specia umană se afla într-un permanent dezechilibru. De aceea şi evoluează. De aceea se şi poate vorbi despre libertate. Care e legată şi de posibilitatea răului, dar asta e o altă mâncare de peşte. Deci, dezechilibru, adică mişcare, transformare spre acea ţintă pe care o numim Dumnezeu. Această progresie e de cele mai multe ori brutală şi duce la pierderea echilibrului. Trebuie atunci făcuţi alţi paşi înainte, pentru a remedia acest dezechilibru primejdios. Dar fiecare pas cu care încerci să recâştigi echilibrul poate sfârşi în violenţă, provoaca aşa-zisele accidente istorice şi, mai ales, n-are cum scapa de sub imperiul hazardului. Ceea ce numim progresul omenirii nu e o acumulare paşnică de cunoştinţe. Fiecare avans tehnologic implică un risc, poate avea consecinţe nebănuite şi atunci e nevoie să se inventeze altceva pentru a se găsi o soluţie provizorie, care şi ea la rândul ei poate da naştere unei alte crize şi declanşa alte ameninţări. De aceea specia umana nu are altă şansă decât să înainteze. Dacă se opreşte, cade, se prabuşeşte.
Şi totuşi, există şi cealaltă tendinţă, aceea de concentrare, care beneficiaza de nevoia de logica şi de conciliere. Nu se poate scapa de hazard, de întamplare, dar există legi şi posibilitatea de a le cunoaşte. Ideea de necesitate face şi ea parte din coordonatele umane."
Motanul a căscat plictisit şi ironic. Adică pe când eu îmi aruncam sufletul şi gândirea în probleme care " nu îmi ţin de cald", el nu o să îşi pună niciodată întrebări, nu o să fie speriat niciodată de faptul că nu îşi găseşte identitatea, nu o să îl îmbie niciodată mustăţile la problemele mondializării sau ecologiei, de exemplu. Mi-a venit în minte alt citat,al lui Schelling, "...la nature est l'esprit visible, l'esprit est la nature invisible". Nu ştiu de ce l-am reţinut în franceză şi mă miră faptul că am reţinut cui îi aparţine.Nu acordăm naturii importanţa cuvenita şi neglijăm faptul că, înainte de apariţia omului, firimiturile a ceea ce numim divinitate se aflau toate împrăştiate şi întrupate în această natură care îl conţinea deci, la modul virtual şi pe om. " Am fost ca o mamă pentru voi, ar putea să ne spună natura. Am purtat în mine specia asta a voastra deliranta şi apocaliptică milioane şi milioane de ani şi am dus-o până la ecloziune. Iar acum, când vă consideraţi buricul pământului, nu faceţi altceva decât să mă martirizaţi şi în acelaşi timp să vă sapaţi propriul mormânt."
Dumnezeu nu există decât în noi. În mintea noastră înfricoşată de moarte. Iar dacă încercăm să formulăm altfel, ajungem la ideea că Dumnezeu e natura. Prin ideea de Dumnezeu încercam să combatem atracţia către anomie, către haos. Dar pe de altă parte, aceeaşi idee e şi justificarea acestora. "Din chaos, Doamne, ~ am aparut/ Şi m-aş întoarce în chaos..."
Altă idee ar fi că " în cosmos , nimic nu dispare cu desăvârşire, totul reapare la un moment dat, pentru că totul nu e decât o mişcare de pulsaţie infinită, totul e o inima, mai bine spus depinde de o inima.Dacă ne culcam şi dormim pentru ca să ne trezim a doua zi, tot aşa e firesc să murim ca să înviem la un moment dat. Fiecare naştere e o înviere."
A sunat telefonul. Vocea de la capătul celalalt mi s-a parut clara, dar în timp ce vorbea se preschimba tot mai mult într-o voce surdă, venita dintr-un loc în care vociile sunt tăcute sau poate nu s-au inventat (ce prostie).Oricum, mi-am dat seama că mai am multe simple Ceva-uri de facut, poate gândit...Ţineam receptorul telefonului în mână, neamintindu-mi să fi avut vreo conversaţie. Şi vocea? Motanul mieuna insistent la usă.

2009-06-17T05:10:00.000-07:00

Dream light

2009-06-16T09:38:00.001-07:00

Culori

2009-06-13T08:41:00.001-07:00

Roz fara culoare. Inima

… pentru că viaţa e un vis spre moarte şi moartea e un vis nedefinit …
În amurgul disperat de căutările mele triste la porţile infinitului, un soare decăzut îmi privea ochii împietriţi de culoarea vieţii.
Credeam că încă ştiu să sper şi să visez, dar visam că sper. Rămăsesem la marginea oglinzii, spartă acum de deznădejdea plecării pierdute.
Mă durea culoarea sufletului, dar de fiecare dată o căutam în ochii lui fără viaţă şi totuşi, prea vii.
Cărarea am lăsat-o în urmă şi striga …
Poate că am greşit şi nu am ales oglinda potrivită, iar soarele nu m-a iertat.
Am sperat, crezut, visat, privit, respirat, iubit, atins, gustat, uitat, vrut, avut şi lăsat multe, pentru că am rămas cu nimic şi într-un sfârşit, e ceva … nimicul meu.
Mormântul mi-a zâmbit ironic şi mi-a spus să privesc în altă parte.
Plecase sau poate nu venise niciodată. Ploaia era tristă, dar eu respiram un fel de veselie sumbră, pierdută şi regăsită în singurătate. Poate …
E greu să uiţi, dar e diferit de uşor să te prefaci că ai uitat şi dacă joci bine rolul, s-ar putea să te convingi de gustul uitării.
Copacul era rece şi negru. Un corb îi dădea glas şi mă avertiza că poate nu ar trebui să fug.
Ceaţa credea în mine, spera pentru mine şi visa să reuşesc. Am atins copacul şi a tresărit, rugând vântul să mă îndepărteze. Mâinile mi-erau pătate de roz şi sufletul meu tânjea spre mai mult. Copacul a plâns în palmele mele şi rozul a devenit incolor. Amurgul se bucura, dar soarele uitase sau nu ştiuse vreodată.
Frigul mă încălzea şi un fulg colorat se juca în văzduhul amăgit. Era linişte, mult prea multă linişte. Era acasă, mult prea departe de casă, eram acolo, în roz fără culoare, atât de colorat !
Ochii, palma, firul de lumină şi ghemul de speranţă, toate aruncate în vise cu eroi şi eroine, zâne şi spiriduşi, farmece şi vrăjitoare. Trezeşte-te ! Visezi oare ?
Ce îmi dă dreptul să separ albul de negru, lumina de întuneric, iubirea de ură, viaţa de moarte ? Trăim într-un vis, în visul nostru, visul Universului …
E alb în negru, e lumină în întuneric, e iubire în ură, e viaţă în moarte, pentru că e un vis real.

Flori

2009-06-11T04:09:00.000-07:00

Apusuri răsărite

2009-06-09T16:48:00.001-07:00

Nu mi-au plăcut niciodată apusurile, sunt triste şi aduc cu ele ceva din nostalgia începuturilor. Nu îmi plăceau nici dimineţile şi apoi, de data asta, miza era alta sau aşa credeam eu, mulţumită că jucam o carte mare.
Nu adevarul mă interesa, ci o palidă răzbunare,oricum, tardivă şi inoportună. Orgoliul, da, orgoliul mă făcea să alerg pe străzi pierdută în gânduri, căutând începuturi măreţe printre finaluri lipsite de glorie. Singurătatea mă învăluia, aşa că încercai să mă pierd în mulţime, sperând că voi găsi acolo ceva să-mi acopăr sufletul pustiu. Astăzi deveneam alta, dispusă să mă bat, aşteptam cu încordare ora fatală.
Iarna asta avea ceva special, o magie care mângâia cerul, plutea în aer... Apusul nu se mai termina, soarele refuza noaptea şi paşii mă purtau înapoi, de parcă ziua şi-ar fi dorit o revanşă.
Încăperea am regăsit-o acoperită. Se sfârşise totul, parcă prea uşor … Jucasem ultima carte.
Din neputinţă şi din îndurare, te-am adunat din fiecare suflet în ochiul meu nespus de nicio culoare pe care aveai să-l cunoşti abia acum. Mi-e frica ! Te îndemn în lacrimă să vii şi să stai, ameninţarea pleoapei e doar puţin din Rai. Şi dacă din rutina ce te prinde va înflori vreodata un liliac cu ochi trişti, e semn că suferinţa nu te-a vândut şi tu exişti în sufletul meu.Numai că acum ştiu, când îţi aminteşti de mine, vrei să mă arunci, să mă schimbi ca pe o cămaşă pe care în urmă cu o oră, o îmbrăcase plecarea ta.Îţi respir plecarea ce pluteşte în aer. Corpul meu îmbracă vântul ce răsare-n urma ta pe semnul smuls în aer în mâini. Ne-ntâlnim de-acum în stropi de ploaie, în vise şi poate doar în ochi te voi cauta, prin oglinzi, răscolind apele. Din oglindă n-ai ştiut pleca. Lumina a îngheţat. Cealaltă mă privi scurt, surprinsă parcă, apoi zâmbi îngăduitor: "Ar trebui să te vezi în oglindă!". Nu am răspuns. Ce era asta? Să mă privesc în oglindă? Nu, azi voiam să dispară, obosisem să mă tot văd aşa, ca-ntr-o oglindă în viaţa lor, superioară şi arogantă, eu care mă îndoiam până şi de ceea ce spuneam de teamă să nu cad în derizoriu, să mă acopăr de penibil.
Lumina a murit. Noaptea şi-a pierdut iubirea în ultimul trandafir viu din parc. Cădea cortina peste vis şi nu ştiam cât mai aveam de aşteptat un actor înlăcrimat în iarna goală. Un vis, o viaţă, o moarte? Sufli în lucruri, le stingi şi aerul le devorează. Se terminase totul. Zâmbetul parcului era un triumf demult reţinut. Ai plecat...
Era târziu, trebuia să îmi aşez gândurile, când Cealaltă mă atinse, şoptind „ E dimineaţă, spuneai că nu vrei să pierzi Răsăritul!"

Soare fragil

2009-06-09T13:10:00.000-07:00

Closer

2009-06-09T11:45:00.000-07:00

Frica

2009-06-09T07:14:00.000-07:00

Inimă neînfricată

2009-06-09T07:12:00.001-07:00

Sub nori

2009-06-09T06:51:00.000-07:00

...o viaţă, două gânduri...

2009-06-09T06:48:00.000-07:00

Masa Tăcerii sau tăcerea mesei?

2009-06-09T06:44:00.000-07:00

Nori număraţi

2009-06-09T06:41:00.000-07:00

4 ace

2009-06-09T06:30:00.000-07:00

Amintire

2009-06-09T06:29:00.000-07:00

Fade

2009-06-08T13:29:00.000-07:00

Bătrâneţe

2009-06-08T13:28:00.000-07:00

Horse

2009-06-08T13:23:00.001-07:00

În spate

2009-06-08T13:20:00.000-07:00

Green

2009-06-08T09:43:00.000-07:00

Red white

2009-06-08T09:31:00.001-07:00

?

2009-06-08T09:19:00.000-07:00

Naked dreams by Shadow Alin

2009-06-08T03:27:00.000-07:00

Single Valentine

2009-06-07T11:32:00.000-07:00

Picături de floare

2009-05-27T06:38:00.000-07:00

Winter

2009-05-27T06:25:00.000-07:00

Smoke

2009-05-27T06:23:00.000-07:00

Nimic clar

2009-05-25T16:24:00.000-07:00

Perdea

2009-05-25T14:26:00.000-07:00

smile

2009-05-25T13:18:00.000-07:00

Piano

2009-05-25T13:05:00.000-07:00

Paint

2009-05-25T12:24:00.000-07:00

Mai mult decât lumină

2009-05-08T06:38:00.000-07:00