Adriana Romina Nu azi, nici ieri, nici mâine Timpul...

Vreau să mă cunosc pe mine şi mine să-l cunoască pe eu, vreau să scot sufletul acela care zace în cochilie speriat ca un melc căruia îi atingi coarnele. Vreau să împart cu lumea lucrul care nu ştie şi se teme să se nască.
Vreau să creez, să mă eliberez, să cotrobăiesc prin fiecare colţişor al inimii mele şi când am exploatat tot ce se putea exploata, să devorez rămăşiţele, să le arunc peste tot şi în tot, să fac din gândurile mele un muzeu al sufletului cu intrare liberă.
Vreau să împraştii binele în lume, să-i învăţ pe neştiutori şi atotştiutori de prima adiere din fiecare primă zi. Vreau să conversez cu stelele, să mă asculte şi să le ascult. Să-i pun cerului întrebari şi să-mi răspundă, să stau la sfat cu Universul şi să-i spun povestea mea.
Vreau să am o poveste, să mi-o pictez, să o creez, să-i fotografiez fiecare minut de viaţă, să-i numar fiecare lacrimă, să aplaud fiecare zâmbet, să simt mirosul fiecarei pagini.Vreau să scriu o poveste despre şi cu zâne, Peter Pani, Harap-Albi, vrăjitoare şi zmei.
Vreau să călătoresc prin viaţă, nu să zbor.
Vreau să descopăr în adâncul meu sufletele tuturor oamenilor, bătaia fiecărei inimi, suflul fiecărei respiraţii, să mă văd în fiecare cerşetor şi fiecare cerşetor să se vadă în mine, pentru că asta sunt. Cerşesc de la viaţă, implor să mă inveţe să ştiu, să mă înveţe să învăţ, să lupt, să am.
Vreau să ma bucur de fiecare dată când aud râsete de copii prin parc, să fiu melancolică de fiecare dată când simt miros de toamnă, când iarna vâjâie farmec în fiecare fulg de nea, când primăvara naşte şi renaşte, când vara lasă orice gust posibil şi imposibil, când Soarele se ridică deasupra noastră şi Luna îi ia locul.
Vreau să mă strâmb în oglindă în fiecare dimineaţă şi să spun că oamenii sunt frumoşi. Vreau să citesc toate suflările şi răsuflările scrise sau nescrise de suflete care la rândul lor au vrut.
Vreau să îmi regăsesc acele cuvinte pierdute şi să-mi întorc faţa către cele cărora le-am întors spatele, pentru că totul e atât de sărac şi atât de bogat încât ele nu au experienţa necesară impunerii, regăsirii şi găsirii.
Vreau să mâzgălesc mai mult decât nişte vorbe. Vreau să arunc în voi cu pietrele grele ale sufletului şi să vă mânjesc de însemnătatea cuvântului.
Vreau să mă înţeleg şi să mă înţelegeţi, să mă descopăr şi să mă descoperiţi, să visez şi să visaţi, să fiu om şi să fiţi oameni.



Nota: Poate că-s doar visuri tinere scrise într-un parc, într-o dimineaţă, într-o noapte, la un apus... Poate că-s doar dorinţe pictate într-o privire, gânduri distrate care nu ştiu decât că vor. Cât or putea?