Se afișează postările cu eticheta nud. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nud. Afișați toate postările

Nud- Umbre, detalii şi Femeia

0

Posted by Adriana Romina | Posted in , , | Posted on 04:41

Vineri seara a avut loc deschiderea primei expoziţii semnată Cristian Boldişteanu la care am avut placerea să fiu prezentă şi spre ruşinea mea am întârziat câteva momente, ratând speech-ul artistului şi introducerea în tainele evenimentului. Scuza e o întâmplare hazlie cu un taximetrist care a avut “norocul” să mă transporte la faţa locului.

Toată treaba s-a desfăşurat pe spaţiul librăriei Cartea de Nisip într-o atmosferă placută, liniştită, întreruptă de părerile cu preponderenţă pro ale persoanelor prezente, nu puţine la numar (mi s-a suflat că în jur de 150).

Fotografiile expuse au desenat, au mâzgălit discret, minuţios, senzual, profund şi tăcut caracteristica cea mai frumoasă a unei femei, respectiv feminitatea. Am văzut umbre, culori şi nonculori care conturau jucându-se, pot spune de-a v-aţi ascunselea în jurul Femeii, definiţia simplă a acestei trăsături. Modul de abordare s-a dovedit a fi unul cu accente realiste, i s-a dat o importanţă semnificativă tehnicii, lucrările fiind analizate din acest punct de vedere destul de conştiincios. Alt amănunt simţit şi vizualizat a fost sinceritatea emanată, calea prin care parţi ale corpului vorbeau despre stări ale spiritului, ca şi cum exteriorul ar fi ascultat şoaptele discrete ale interiorului. Fără alte descrieri, mi-a plăcut!Simplu, dar cuprinzător.

Felicitări, Cristian şi la mai mare!

Click pentru panorame expoziţie!

NUD - expozitie de fotografie~ Cristian Boldişteanu

1

Posted by Adriana Romina | Posted in , , | Posted on 05:20

Fotograful timişorean Cristian Boldişteanu vă invită la vernisajul primei sale expoziţii personale intitulate NUD.

Gazda expoziţiei este libraria Cartea de Nisip, str. 9 mai, nr. 3 (piaţa Libertaţii), Timişoara. Vernisajul va avea loc în data de 22 ianuarie 2010, ora 18:00.

Expoziţia este organizată de studenţii masterului de Mass Media şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Va mulţumim pentru atenţia acordată şi vă aşteptăm cu drag la acest eveniment.